Șefa DNA anunță că ancheta în dosarul lui Ponta este „aproape finalizată”. Reacția premierului-inculpat

Șefa DNA anunță că ancheta în dosarul lui Ponta este „aproape finalizată. Reacția premierului-inculpat
Publicat: 08/09/2015, 12:33

Întrebată, marți, despre o eventuală soluție în dosarul premierului Victor Ponta și dacă s-a decis trimirea în judecată, Laura Codruța Kovesi a spus: „Procurorul de caz va decide când finalizează ancheta. La momentul actual, ancheta este aproape finalizată, mai sunt de administrat câteva probe”.

Ponta: Cea mai bună veste

La scurt timp după declarația șefei DNA, premierul Vicror Ponta a declarat că a primit „cea mai bună veste”

„Este cea mai bună veste pentru mine, că de-aia m-am dus, am dat declarații, am făcut expertiză. Am cerut special disjungerea tocmai ca să decidă mai repede cu mine. Dacă mă scoate de sub urmărire penală, dacă mă trimite în judecată, important este că doresc cât mai repede să finalizez acest lucru. (…) Tot aud cu penalul, deci chiar mă bucur de ceea ce a zis procurorul șef”, a declarat Ponta.

Prim-ministrul a spus că vrea „cât mai repede” o soluție la dosarul său și tocmai de aceea „anunțul de azi e unul foarte bun”.

Pe de altă parte, Ponta a spus că nu are încă un răspuns de la procurorul de caz în privința solicitării sale de disjungere.

Ultima dată, premierul Victor Ponta a fost audiat la DNA săptămâna trecută, când a făcut o cerere pentru a fi disjunsă din „dosarul mare”, Turceni-Rovinari, partea care îl vizează pe el.

Premierul Victor Ponta a stat în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) aproximativ o oră și jumătate, el spunând la ieșire că audierea s-a purtat într-o formă civilizată și a răspuns la toate întrebările procurorului de caz.

Premierul a precizat atunci că a solicitat anchetatorilor să disjungă din „dosarul mare”, „Turceni – Rovinari”, acuzațiile ce îl privesc pentru a fi dată cât mai repede o soluție.

„A rămas un singur lucru pe care probabil o să vi-l comunice și procurorul. Am făcut o cerere ca situația mea să fie disjunsă pentru că nu are legătură cu dosarul mare, ca să se rezolve mai repede, într-un fel sau altul. Eu cred că este interesul și al meu și al parchetului și al opiniei publice să nu stea bucățica mea în dosarul mare. Dacă procurorul va accepta, atunci foarte repede o să avem o soluție. Repet, discuția a fost civilizată și am spus tot adevărul, tot ce știu”, a mai spus Victor Ponta, la ieșirea de la DNA.

Ponta a fost audiat la DNA și în 19 august, când procurorii au anunțat că au pus sechestru asigurător pe un apartament al premierului pentru a recupera prejudiciul de 51.321 de lei care ar fi fost produs de acesta prin complicitate la evaziune fiscală, sumă stabilită în urma expertizei efectuate în dosarul „Turceni – Rovinari”.

DNA preciza că prejudiciul stabilit în dosarul „Turceni – Rovinari” constă în obligațiile fiscale de la care s-ar fi sustras SCA „Șova și Asociații”, reprezentată de Șova Dan-Coman, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.

Ponta a scris atunci pe Facebook că în din expertiza făcută în dosarul său se arată că SCA „Șova și Asociații” și-a dedus cheltuieli în baza contractului cu el de 51.321 de lei, dar au și fost plătite taxe și impozite de către Cabinet Avocat „Ponta Victor”, în sumă de 53.000 de lei.

Oficiali din DNA au precizat, la rândul lor, că acel fragment prezentat de Victor Ponta din expertiza efectuată în dosarul „Turceni – Rovinari” nu este o concluzie a expertizei, ci o observație a expertului parte al lui Dan Șova.

Anchetatorii susțin că plățile făcute de SCA „Șova și Asociații” către Victor Ponta, în cuantum de 181.439,98 de lei, reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale. În acest fel, s-ar fi produs o diminuare nelegală a bazei de impozitare a contribuabilului SCA „Șova și Asociații” și, în consecință, ar fi fost plătit către stat un impozit diminuat cu 51.321 de lei, diferență ce reprezintă prejudiciul stabilit în urma expertizei.

DNA a precizat că în acest dosar Victor Ponta este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, iar Dan-Coman Șova este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns prima dată în fața procurorilor DNA, care l-au anunțat că are calitatea de suspect, pentru fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care a fost avocat.

În 13 iulie, procurorii l-au anunțat că a fost începută acțiunea penală în cazul său și că i-a fost schimbată calitatea din suspect în inculpat, în dosarul „Turceni-Rovinari”. De asemenea, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ale lui Victor Ponta.

Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură și cea a lui Dan Șova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare cu Șova.

Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înțeles cu Șova ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați rapoarte de activitate juridică, „pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția”, spun procurorii anticorupție.

Procurorii DNA susțin că, în realitate, Ponta nu a efectuat niciuna dintre activitățile înregistrate în contabilitate, folosind o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București. Firma lui Dan Șova i-ar fi cumpărat premierului și un autoturism Mitsubishi Lancer Evo 10, „la solicitarea expresă” a acestuia.

În același dosar, senatorul Dan Șova este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Șova și Asociații” a încheiat trei contracte de asistență juridică cu complexele Turceni și Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării